Lecția 1 | Ce este Bracketing?
Biblia argumentează
Fundamentul metodei Bracketing
Descoperirea că Pavel, de exemplu, nu făcea o simplă colecţie de declaraţii divine, ci prin acestea construia un argument, a fost o revelaţie care mi-a schimbat viaţa.
John Piper, din „Exegeză biblică”
Aceasta este observația biblică crucială care stă la baza faptului că pentru a interpreta corect Biblia, trebuie să facem „analiză textuală“ (într-un mod sau altul). Adică trebuie să observăm modul în care ideile din text se leagă împreună, altfel le vom răstălmăci. Acest lucru este adevărat atât la nivel de frază, cât și la nivel de paragraf. Desigur, metoda Bracketing nu este esențială pentru a citi corect Biblia, însă o examinare atentă a argumentelor din text este necesară — iar Bracketing ne ajută să facem acest lucru.
Interpretările greșite eșuează datorită unei particularități din text care nu oferă sensul sugerat de aceasta. Interpretările corecte explică în mod satisfăcător fiecare particularitate din text.
—Tom Schreiner, din „Interpreting the Pauline Epistles”
Așa cum cuvintele își derivă înțelesul din modul în care sunt folosite într-o propoziţie, tot așa o propoziţie capătă un înţeles precis din modul în care este folosită în relație cu alte propoziţii.
—John Piper, din „Exegeză biblică"
De exemplu, în Coloseni 2:21, Pavel spune, „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!” Luate izolat, aceste trei propoziții ar sugera că Pavel prescrie anumite reguli de comportament. Dar aceasta ar fi o interpretare total greşită. Propoziţia precedentă, întrebarea retorică din versetul 20, spune „De ce vă supuneţi la porunci ca acestea?” Deci, ceea ce spune Pavel de fapt este opusul a ceea ce pare să zică cele trei propoziții din versetul 21 când sunt izolate de context. El zice să ne ferim de asemenea porunci: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!” Un alt exemplu ar fi Filipeni 2:12: „duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur”. Această propoziţie nu va fi interpretată corect decât în relaţie cu propoziția următoare „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). O întreagă teologie depinde de modul în care relaţionezi aceste două propoziţii. Dacă facem din a doua propoziţie rezultatul celei dintâi, atunci lucrarea lui Dumnezeu în sfinţirea credinciosului este condiţionată de lucrarea acestuia. Dacă facem din a doua propoziţie cauza celei dintâi, atunci eforturile noastre de sfinţire sunt iniţiate de Dumnezeu şi posibile doar pentru că El este deja la lucru în noi. Pavel nu lasă loc de îndoială atunci când uneşte aceste două propoziții prin conjuncţia „γαρ” sau „căci“. Lucrarea lui Dumnezeu în noi este temelia ce face posibilă lucrarea noastră.
—Fragment din „Exegeză biblică” de John Piper
Exegeză biblică: Să descoperim înțelesul textelor Scripturale (PDF)pdfde John Piper
Citatul de mai sus face parte din această broșură clasică care a slujit ca inspirație și fundament pentru Biblearc.
Biblia argumentează în mod explicit
Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării; dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit.
—Isaia 1:18-20 VDDC
Dacă nu vrem să ne judecăm cu Domnul, atunci nu vom avea nicio parte în harul Său! Fiindcă Dumnezeu leagă aceste două lucruri împreună, în mod explicit aici și în mod implicit peste tot în Biblie.
Mai mult, dacă judec greșit, ruinez mesajul. De exemplu, textul nu spune „Fiindcă voiți și ascultați, veți mânca cele mai bune roade ale țării.” Mesajul transmis nu este că Dumnezeu binecuvântează oamenii buni. Ci, mai degrabă pasajul arată clar că se adresează celor cu un păcat ca o pată roșie precum cârmâzul, promițând că va curăța acea pată. Așadar, observarea logicii aduce la lumină faptul că „veți voi și veți asculta” este de fapt o chemare la o pocăință de bună voie și la o supunere față de harul și domnia lui Dumnezeu.
Biblia argumentează chiar și atunci când refuză să argumenteze
Repet, argumentarea apare peste tot în Scriptură — chiar și în pasaje în care Dumnezeu refuză să argumenteze!
Dar îmi vei zice: «Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?» Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: «Pentru ce m-ai făcut aşa?» Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?
—Romani 9:19-21 VDDC
Acest pasaj se desprinde din învățătura dificilă a lui Pavel despre faptul că Dumnezeu „are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea.” (v.18) Și astfel are sens ca Pavel să observe că unii din cititorii lui vor dori să contrazică această învățătură. Cum răspunde Pavel? Dumnezeu nu este dator să îți dea un motiv pentru modul în care lucrează! El nu este dator să Se explice și să Se îndreptățească în ochii tăi. Dumnezeu a spus asta și asta înseamnă că așa stau lucrurile.
Dar ai observat că, în mod ironic, acest pasaj include un argument în refuzul ferm de a răspunde obiecției? Pasajul nu răspunde întrebării „Atunci de ce mai bagă vină?” cu un simplu „Nu îți spun!” Ci textul argumentează motivul pentru care Dumnezeu nu este obligat să răspundă la întrebare — anume, fiindcă așa cum ar fi absurd ca lutul să-i ceară socoteală olarului, la fel de absurd ar fi ca o creatură să-I ceară socoteală Creatorului. Și apoi, tot în mod ironic, Dumnezeu continuă să răspundă obiecției prin Pavel în frazele care urmează.
Ideea este următoarea: o citire atentă implică întotdeauna observarea argumentării dintr-un text.