Lecția 7 | Încă puțină gramatică
Propoziții relative
Ce este o propoziție relativă?
O propoziție relativă este o propoziție verbală subordonată, introdusă în frază printr-un pronume relativ. Aceasta are rolul de a spune mai multe despre un anumit substantiv, pronume sau numeral antecedent. În limba română există patru pronume relative cheie: care, pe care, ale căror, (cei) ce și cine. Propozițiile relative de mai jos sunt evidențiate prin îngroșare.
25 Am socotit de trebuinţă să vă trimit pe Epafrodit, fratele şi tovarăşul meu de lucru şi de luptă, trimisul şi slujitorul vostru pentru nevoile mele.
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. 13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, 14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. 15 Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. 16 Dar, în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel.
17 Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi. 18 Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. 19 Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ. 20 Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos[,] 21 [care] va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.
— Filipeni 2:25; 3:12-21 VDCC
Te poți gândi la o propoziție relativă ca fiind asemenea unei notițe de subsol pentru un substantiv sau un pronume anume care răspunde la întrebarea care? De exemplu, versetul 15 începe cu aceste cuvinte: „Gândul acesta, dar, să ne însuflețească pe toți”. Apoi ne putem întreba „care toți”? Răspunsul îl primim în următoarea propoziție relativă: „toți care suntem desăvârșiți”. Substantivul sau pronumele dezvoltat (în acest caz, „[noi] toți”) se numește antecedent.
Exemplul anterior este destul de simplu, dar există și anumite aspecte mai dificile în legătură cu propozițiile relative pe care trebuie să le explorăm.
1) Unele propoziții relative nu sunt introduse prin pronume relative
Deși nu se întâmplă des acest lucru, avem un asemenea exemplu mai sus în versetul 25. Acesta conține de fapt o propoziție relativă complexă care nu este introdusă prin niciun pronume relativ. Propoziția relativă este „fratele și tovarășul meu de lucru și de luptă, trimisul și slujitorul vostru pentru nevoile mele” și dezvoltă antecedentul „Epafrodit”. Aceasta răspunde la întrebarea „care Epafrodit?” Răspuns: fratele și tovarășul meu de lucru și de luptă, cel trimis de voi pentru a acoperi nevoile mele, cel care este slujitorul vostru.
2) O propoziție relativă poate fi compusă din mai multe propoziții
Această situație este destul de des întâlnită și o putem observa și în textul de mai sus. Chiar dacă doar prima propoziție în fiecare caz a fost evidențiată prin îngroșare, totuși unele din aceste propoziții relative se întind de fapt în afara propoziției evidențiate, după cum se poate vedea în tabel.
3) Propozițiile relative pot apărea în interiorul altor propoziții relative
Uită-te încă o dată în tabelul de mai sus și observă această dinamică în versetele 17 și 21.
Propoziții relative care nu necesită o împărțire într-o propoziție nouă
Propozițiile relative trebuie lăsate în aceeași propoziție cu antecedentul lor atunci când acestea sunt simple și joacă un rol definitoriu. Prin simplă înțelegem că propoziția relativă conține o singură idee.
O propoziție relativă joacă un rol definitoriu atunci când absența acesteia ar schimba înțelesul antecedentului. De exemplu, observă ce s-ar întâmpla dacă aș extrage propoziția relativă din această frază „Îmi place mâncarea care e prăjită bine.” Lipsa acesteia ne-ar lăsa cu propoziția „Îmi place mâncarea” și ar modifica ceea ce înțeleg eu prin antecedentul „mâncarea”. În fraza care conține propoziția relativă, eu mă refer la un anumit tip de mâncare, pe când fraza care nu conține propoziția relativă face referire la mâncare în general. Așadar, putem observa că propoziția relativă „care e prăjită bine” joacă un rol definitoriu.
De altă parte, avem o situație diferită în cazul în care ar fi să extrag propoziția relativă din această frază: „Îmi place broccoli, care este una din cele mai sănătoase legume.” În acest caz, dacă extrag „care este una din cele mai sănătoase legume” nu schimb cu nimic ceea ce se înțelege prin „broccoli”. E drept că s-a pierdut un detaliu suplimentar, dar înțelesul a ceea ce a rămas în frază nu s-a schimbat. Observăm, așadar, că în cazul acesta propoziția relativă nu joacă un rol definitoriu.
Haidem să completăm tabelul nostru cu aceste criterii.
Doar acele propoziții relative care sunt simple și totodată joacă un rol definitoriu trebuie lăsate în aceeași propoziție cu antecedentul lor.
ToDo: explică 21
Propoziții relative care necesită o împărțire într-o propoziție nouă
De altă parte, dacă o propoziție relativă este complexă (i.e. compusă din mai multe propoziții), atunci vom vrea să conectăm mai întâi aceste propoziții prin relații logice corespunzătoare. Putem face acest lucru doar dacă separăm propoziția relativă de antecedentul ei, împărțind-o într-o propoziție nouă.
Tot astfel, o propoziție relativă care nu joacă un rol definitoriu trebuie împărțită într-o propoziție nouă. Motivul pentru care facem asta este fiindcă vrem să aflăm rolul acestei propoziții relative. Atunci când rolul acesteia este unul definitoriu, știm deja motivul pentru care autorul a inclus-o: era nevoit să o facă pentru a defini lucrul la care se referea! Dar când propoziția relativă nu este definitorie, motivul pentru care autorul a inclus-o se cere a fi descoperit. Prin tratarea acesteia ca o propoziție nouă suntem nevoiți să ne punem această întrebare cu privire la rolul ei în frază.
Test grilă
2 Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gând în Domnul. 3 Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement şi cu ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în Cartea vieţii.
4 Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! 5 Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape. 6 Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. 7 Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.
— Filipeni 4:2-7 VDCC
Ar trebui să împărțim „care au lucrat...” (v.3) într-o propoziție nouă?
Autentificare / crează un cont to enroll or continue where you left off.
Ar trebui să împărțim „ale căror nume...” (v.3) într-o propoziție nouă?
Autentificare / crează un cont to enroll or continue where you left off.
Ar trebui să împărțim „care întrece...” (v.7) într-o propoziție nouă?
Autentificare / crează un cont to enroll or continue where you left off.